CAUZELE SPIRITUALE ALE NECAZURILOR sI SUFERINTELOR NOASTRE

Fiecare lucru ce ti se intampla in viata este o parte din experienta legata de Dumnezeu. Uneori tragediile se transforma in binecuvantari neasteptate. A-ti auzit oameni care spun: multumesc lui Dumnezeu pentru cancerul pe care il sufar. Fara el nu mi-asi fi schimbat viata. Sau: Multumesc Lui Dumnezeu pentru lectia pe care am promit-o cand mi-a murit copilul, ea m-a ajutat sa ma trezesc si sa-mi gasesc scopul in aceasta viata. Uneori ceea ce va este luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece va impinge inainte, spre evolutia spirituala.
Durerea este un mare egalizator. Ea ne aseaza pe toti in genuchi, ne face mai umili si mai sensibili la nevoile celorlalti. Fara durere nu exista dezvoltare spirituala.

Sa pastram iubirea fata de Dumnezeu indiferent ce ni s-a intamplat si sa nu invinuim pe nimeni niciodata. in tot ceea ce se intampla sa vedem vointa Divina. stiinta de a primi in orice secunda pierderea fericirii omenesti, aspirand in acel moment spre Divin, reprezinta posibilitatea unei evolutii spirituale normale.
Daca noi nu stim sa pierdem, atunci suntem privati de posibilitatea de a dobandi. Orice boala pe care o primim de la soarta constituie zalogul fericirii viitoare.
Cu cat un om este mai perfect cu atat ii vine mai greu sa suporte injosirea sau pierderea si devine mai agresiv. in final, el cade rapus de un puternic program de autodistrugere.
Ori de cate ori intervenim in ordinea fireasca a lucrurilor apare suferinta. indata ce nu mai intervenim suferinta inceteaza. Noi suntem creatorii fericirii sau a nefericirii noastre.
Cu cat exista in subconstientul dvs. mai multa iubire cu atat suntem mai uniti cu Dumnezeu. in acest caz, orice incercare de a va conduce si de a va influenta inseamna o agresiune la adresa Lui Dumnezeu si cu cat va fi mai puternic agresorul, cu atat va fi mai periculos pentru el.
Un rau facut candva de om nu se pierde niciodata, el se cuibareste in subconstient si, mai devreme sau mai tarziu, rabufneste in exterior si, adesea, se indreapta spre cei care ne sunt alaturi si pe care noi ii iubim cel mai mult.
Sentimentele si trairile negative, patrunzand in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si, intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar anumite porniri greu de controlat. Apare astfel o influenta a subconstientului asupra tuturor sistemelor de autoreglare fiziologica si psihica.
Daca omul are o suparare si el o exteriorizeza ea nu se mai duce in profunzime si nu-l ataca dinauntru. Cand omul isi ascunde supararea sau ura isi face rau lui si urmasilor. Daca nu te manifesti la suprafata, si-ti impingi sentimnetele in tine, te vor rapune si mai repede.

Sentimentele omenesti trebuie sa se exteriorizeze, inauntrul trebuie sa fie consacrat lui Dumnezeu. Supararea indelung dospita, ura, blamarea, dorinta de razbunare se transforma intr-un program de autodistrugere, intr-o anihilare fizica, lenta si rapida.
Nemultumirea permanenta fata de lumea intreaga si fata de propria soarta poate genera afectini cronice grave, incurabile. Nu este permis sa ascundeti in suflet ura, compatimirea, supararea. Orice emotie inabusita in prezent inseamna o boala in viitor.
Cand cineva te jigneste nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuieasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte.

Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime. Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul.
Daca v-a jignit o persoana apropiata, iubita, iar dvs. incercati fata de ea sentimente de ura sau de dispret, toate acestea se transforma, cu timpul, intr-un program de autodistrugere care te ucide in mod automat, iar tu nici nu banuiesti lucrul acesta.
Daca nu reusiti sa iertati un om care a gresit fata de dvs. sa va imaginati ca el este nevinovat, dar absolut de loc, atunci supararea va trece de la sine. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.
Daca un om vrea sa dobandeasca multi bani, nu va reusi de loc. Fiindca pentru el banii sunt un scop si nu un mijloc pentru sustinerea existentei. Pe un astfel de om primirea banilor ii va ucide intai sufletul si apoi trupul. Daca omul primeste o suma de bani care depaseste limita periculoasa pentru el, fie ca pierde acesti bani, fie ca incepe sa se imbolnaveasca, sau incepe sa aibe neplaceri. Pentru ca banii sa vina inspre dvs. trebuie ca in plan launtric sa va indepartati de ei.
Daca in viata doresti sa ai mai mult decat ai nevoie, vei ajunge sa pierzi si ce ai dobandit. Pe masura ce acumulati banii devin atragatori pentru hoti. Cand luati deveniti dependent, va simtiti obligati, iar cand dati va eliberati. Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea.
Cel orgolios asteapta sa primeasca, fara a sti sa daruiasca si suferinta lui vine din neimplinire. Cel mai bun mijloc de a va indeparta de prosepritate este sa fiti invidiosi si sa-i criticati si pe cei care se bucura de ea. Din aceasta cauza invidia constituie principala cauza a saraciei in cazul multor persoane.
Amintiti-va mereu ca veti pierde tot ceea ce condamnati si niciodata nu veti avea tot ceea ce criticati. De aceea este bine sa dorim tuturor fiintelor sa se bucure de ambundenta, sa duca o viata fara lipsuri si plina de fericire. Sentimentul de prosperitate atrage prin rezonanta prosperitatea.
Omul care a primit o functie sau un titlu ce depaseste posibilitatile sale, aceasta poate sa se inchee tragic, ne mai vorbind de boli. De aceea valorile materiale, inmultite brusc, ne pot indeparta de divinitatea pe care o purtam in suflet.

Cand spre noi vine o mare cantitate de fericire omeneasca – bani, bunastare, atitudini, implinirea planurilor noastre si a sperantelor – noi traim o senzatie de bucurie si euforie. Noi nu stim ca fericirea ucide mai repede decat nenorocirea. Daca in suflet cantitatea de iubire este mai mica decat fericirea care ne-a parvenit, dependenta sporita de valorile umane ne destrama sufletul si ne ucide corpul foarte repede.
Sa fiti foarte atenti cand vi se ofera mancare, bani, sex sau atentie, fara sa vi se ceara ceva in schimb, ceea ce vi se cere nu se vede cu ochiul liber!

A primi fara a da este un lucru in dizarmonie cu natura si voia Divina. Se creeaza astfel o mare dependenta fata de ofertant, iar dependenta da nastere agresivitatii. Cu cat credeti ca aveti mai multa nevoie de altii pentru a fi fericiti, cu atat veti fi mai nenorociti.
Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.
Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau. Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complect. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri.
tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. in aceasta situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei.

Gandurile oamenilor se stratifica pe toate lucrurile din jurul lor. Adevarul este de fapt ca omul creeaza lucruri si locuri bune sau rele. Oamenii nu-si pot imagina ca un obiect poate fi incarcat cu gandurile lor, care le pot influenta existenta in bine sau in rau. Campul fiecarui obiect viu si neviu contine informatii nu numai despre obiectul respectiv, dar si in legatura cu ceea ce s-a intamplat in jurul sau.

Oamenii care se cearta intro incapere nici nu le trece prin minte ca acest lucru are un impact mare asupra sanatatii tuturor celor care se gasesc in ea, intrucat are loc acumularea de energii negative in structurile informationale ale incaperii respective. Asupra omului are o influenta absolut tot ce-l inconjoara – spatiul, obiectele de uz casnic, cartile, filmele, spectacolele, pentru ca toate acestea dispun de campuri energo-informationale care influenteaza campul omului cu urmari greu de stapanit. Un nivel ridicat al agresivitatii subconstiente in structurile informationale ale omului poate determina intrun viitor apropiat o serie de catastrofe globale greu de controlat.
Daca un pictor care picteaza un tablou are o puternica atasare de idealuri si o dorinta de a muri cand idealurile se naruiau, in acel tablou el induce un program de autodistrugere care se raspandeste in tot apartamentul si pe obiectele din apropiere.

Nu trebuie sa avem in casa icoane facute de hoti, puscariasi si oameni preponderent negativi, pentru ca energia stocata in aceste obiecte de cult ne ataca sistemul imunitar, ca si hainele cumparate de la second-hand, purtate de alti oameni. Hainele, simbolul campului energetic, memoreaza si pastreaza campul energetic al stapanului. De aceea nu este bine sa daruim altor persoane hainele noastre, ci sa le ardem.
Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada - cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si a-ti saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ti certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.
Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar.
Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbire telefonica care depaseste un minut este de nedorit.
Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.
Orice carne care provine de la un animal taiat transmite celor ce o mananca toata ura fata de cel ce l-a sacrificat, toata teama si consumatorii vor ajunge sa se urasca intre ei.
Daca supui trupul la prea mari greutati sau la prea multe placeri te vei imbolnavi. Trebuie aleasa calea de mijloc, a cumpatarii.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.
Daca un om bolnav roaga o ruda sa accepte sa aiba grije de copii lui si sa-i gospodareasca averea pe care o va lasa in caz de deces, daca aceasta ruda nu-si va respecta angajamentul luat si va cheltui averea copiilor in folosul sau, el va fi urmarit in viitor pentru fapta sa, caci si-a legat existenta lui viitoare de destinul acelor copii nefericiti. in viitor, cand nu se va astepta, acest om fara inima va fi deposedat la randul sau, de un altul, ramanand in mizerie si astfel legea divina este aplicata. Din aceasta lectie amara va trage concluzia ca nu este ingaduit a lua bunul altuia.
Daca un om fura si insela pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. in concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.

Legile lui Dumnezeu sunt destinate pentru obtinerea sanatatii spirituale si a fericirii umane, opozitia fata de ele genereaza durere spirituala si suferinta. Daca un om incalca flagrant legile supreme poate muri, nu numai el ci si intreg neamul sau.

Clubul Femeii Sakura

Mirela Zivari te asteapta in Clubul Femeii SakuraVORBESTE CU MINE in Clubul Femeilor Sakura si vei renaste din Univers spiritul delicat, puternic si echilibrat. Citeste despre psihologia copilului, a familiei, cuplului. Recomandari: citeste!

Nou: Gemoterapia

Zodiacul Femeii Sakura

Daca vrei sa cunosti misterul zodiei tale, daca vrei sa folosesti atuurile daruite de divinitate nu ezita sa consulti Zodiacul Femeii Sakura.  Zodiile si pietrele lor Semnificatia datei de nastere Anul Tigrului Numerologie

Inscrie-te la newsletter

Acum te inscrii la newsletter-ul nostru si primesti pe email articole despre tratamente naturiste, terapii alternative si informatii care sa te ajute sa te mentii sanatos.