Toţi simţim nevoia să ne relaxăm, să scăpăm de tirania timpului. Ascultăm muzică, privim mişcarea norilor pe cer, ne plimbăm pe plajă, ascultam zgomotul valurilor – toate acestea sunt modalităţi prin care ne liniştim sufletul, ne redobândim senzaţia propriei noastre integrităţi în inocenţa clipei.

Acum este momentul să refacem echilibrul şi să revenim în propriul nostru corp prin redescoperirea delicatei arte a atingerii. Este un limbaj comun, un limbaj pe care îl putem folosi pentru a vindeca sau linişti, pentru a alina durerea sau pentru a elimina tensiunea. Masajul ne oferă un mijloc de a contracara fluxul neîncetat al presiunilor profesionale şi casnice. Masajul poate fi o călătorie de autodescoperire, care ne arată cum este să ne simţim mai relaxaţi şi mai în armonie cu noi înşine, să simţim plăcerea unui trup care poate respira şi se poate mişca în deplină libertate.

Masajul de-a lungul vremii

Vreme de zeci de mii de ani, o formă sau alta de masaj sau de atingere a fost folosită pentru a-i vindeca pe bolnavi sau pentru a le alina durerile. Pentru medicii din antichitatea greacă masajul constituia unul din principalele mijloace de domolire a durerii Pe la începutul V î. Hr., Hipocrate scria: „Medicul trebuie să aibă experienţă în multe privinţe, dar fără doar şi poate în privinţa masajului... căci masajul poate întări o încheietură care e prea slăbită şi poate slăbi o încheietură care este prea înţepenită.”

Avicenna, filosoful şi medicul arab care a trăit in secolul al XI –lea, scria că obiectul masajului este „ să disperseze substanţele uzate rămase în muşchi şi care nu au fost eliminate prin exerciţiul fizic”.

În perioada Evului Mediu, în Europa , puţine lucruri s- au auzit despre masaj, din cauza dispreţului faţa de plăcerile carnale. Dar interesul faţa de această artă a fost resuscitat în secolul al XVI –lea, în principal datorită operei doctorului francez Ambroise Pare. Apoi, la începutul secolului al XIX – lea , suedezul Per Hernik Ling a pus la punct un sistem cunoscut azi sub numele de „ masajul suedez”.

În Orient, tehnicile de masaj s-au bucurat dintotdeauna de o mai mare preţuire pentru aplicaţiile lor tămăduitoare decât în Occident şi acestea au continuat să fie folosite neîntrerupt din cele mai vechi timpuri.

Cum se face un masaj

Atingerea înseamnă contact – relaţia cu ceea ce se află dincolo de periferia noastră, cu solul de sub tălpile noastre. Atât pentru oameni cât şi pentru alte animale , atingerea are o importanţă vitală, oferă siguranţă, căldură, plăcere, mângâiere şi o vitalitate reînnoită , amintindu- ne că nu suntem singuri.

Masajul implică mângâierea, frământarea şi apăsarea sistematică a întregului corp cu scopul de a induce o stare de relaxare totală. Receptorul este dezbrăcat total sau parţial, iar pentru lubrifierea pielii se folosesc uleiuri. În masaj , mâinile se mişcă fluent pe porţiuni mari ale corpului. Grijă şi sensibilitate, puţin timp şi energie şi doua mâini sănătoase- doar de atât e nevoie pentru a începe practicarea masajului. Decorul trebuie pregătit pentru şedinţă, camera să fie caldă si confortabilă, pernele, păturile şi prosoapele să fie la îndemână, la fel ca şi orice ulei sau pudră de care aţi putea avea nevoie.

Pentru efectuarea în bune condiţii a unei şedinţe de masaj este esenţial ca masuerul să poarte haine care să îi permită să se mişte în voie. Iar atunci când îşi schimbă poziţia în cursul unei sedinţe de tratament, trebuie să se asigure că se simte relaxat, nu încordat, înainte de a continua cu tratamentul. Nu trebuie împrovizată niciodată cu o poziţie uşor incomodă, în speranţa că disconfortul va dispărea. În mod cert nu va dispărea, iar încordarea maseurului se va transmite partenerului. Confortul persoanei care efectuează masajul este strâns legat de postură şi de respiraţie. Corpul trebuie să fie relaxat şi în echilibru, iar spateletrebuie să fie drept.

Fiecare şedinţă trebuie privită ca pe o nouă experienţă. Înainte de aplicarea tratamentului, maseurul trebuie să discute cu receptorul despre ce urmează să facă şi să afle dacă există probleme deosebite de sănătate. Receptorul trebuie încurajat să vă întrerupă în cursul şedinţei dacă nu se simte confortabil, sau dacă atingerile sunt prea uşoare sau prea dure. Nu trebuie încurajată pălăvrăgeala, deoarece se pierde concentrarea şi s-ar putea pierde valoarea unor atingeri calme şi concentrate în favoarea unor discuţii încărcate de banalităţi. Unora le place să asculte muzică relaxantă pe fundal. Iluminatul în încăpere trebuie să fie blând şi discret, iar lumina lumânărilor este ideală. Se pot folosi flori sau tămâie pentru a da un plus de prospeţime aerului din cameră.

Un masaj efectuat cu grijă creează o senzaţie de bine, însoţită de sentimente de încredere şi de bucurie. El poate totodată să elibereze o mare cantitate de energie, care până atunci se pierdea din cauza tensiuniişi, prin transformarea obişnuinţelor cronice legate de acţiune şi reacţiune, care pot provoca schimbări profunde ale posturii şi expresiei faciale.

În momentul în care se începe masajul, trebuie mai întâi efectuată lubrifierea părţii ce urmează să fie masată. Pentru majoritatea părţilor corpului, o singură aplicare de ulei este suficientă, dar pentru suprafeţele mai mari , cum ar fi spatele, sau zonele piloase (de exemplu partea din faţă a picioarelor), s-ar putea să fie nevoie de o cantitate ceva mai mare. Întrucât cele mai multe uleiuri sunt absorbite rapid în piele, fiecare parte a corpului trebuie lubrifiată separat. Uleiul trebuie făcut să pătrundă în piele prin mişcări lungi, de alunecare.

Se poate folosi ulei vegetal ( ulei de strugure, de floarea soarelui, de şofrănaş), ulei de migdale (care este foarte plăcut) sau ulei de măsline.

Dacă se foloseşte un ulei obişnuit, se adaugă cinci picături de ulei esenţial la o ceaşcă de ulei de bază, pentru a-i conferi acestuia din urmă o aromă deosebită. Uleiul se păstrează într-o sticluţă cu dop, sau într-o sticlă din plastic cu capac.

Masajul întregului corp constă dintr-un număr relativ mic de mişcări diferite, repetate într-o diversitate de moduri, în concordanţă cu necesităţile părţii masate.

Tipuri de masaj

Există patru tipuri de mişcări:

- glisare

- profunzime medie

- ţesut profund

- percuţie.

Mişcările de glisare (efloraj) sunt asemeni valurilor ce se preling pe stânci, aceste mângâieri ritmice şi blânde alunecă pe piele. Fiind prin natura lor nişte mişcări generale, ele sunt folosite pe toate părţile corpului pentru începerea şi încheierea masajului şi ca mişcări de tranziţie, pentru a înlesni trecerea de la o mişcare la alta. Nu pătrund niciodată adânc în masele de muşchi. Manevra amplă este o mişcare largă, fluentă şi liniştitoare. Serveşte şi la răspândirea uniformă a uleiului pe corp. Mâinile se mişcă în cercuri largi, descriind sfere mari, ca şi cum ar face , în miniatură, mângâierea pieptului. Mişcările se efectuează cu degetele relaxate, astfel încât întreaga lor suprafaţă să intre în contact cu degetele receptorului. Manevra numită feathering este o mângâiere scurtă şi delicată, care atinge uşor suprafaţa pielii. Este folosită mai ales pentru întreruperea gradată a contactului, mângâierile scăzând în intensitate asemenea ecourilor unui sunet anterior

Mişcările de profunzime medie (petrisaj) vin în continuarea mişcărilor de glisare, lucrând mai profund, asupra marilor mase musculare., folosind manevrele de frământare, de tragere şi de răsucire. În toate aceste trei tipuri de manevre, cele două mâini execută mişcări identice, într-un ritm continuu şi alternant, relaxând muşchii, îndepărtând produsele reziduale şi stimulând circulaţia venoasă şi limfatică. În cadrul frământării, carnea este strânsă şi apoi eliberată alternativ de cele două mâini care execută mişcări circulare largi. Manevra este utilă pentru relaxarea şi întinderea zonelor musculoase moi ale corpului, cum ar fi fesele şi coapsele.

Tragerea este o mişcare de ridicare fermă folosită pe părţile laterale ale bustului şi membrelor.

Pentru răsucire, mâinile se mişcă una spre cealaltă pornind dinspre părţile opuse, astfel încât carnea este mai întâi adunată, iar apoi întinsă între ele.

Manevrele la nivelul ţesuturilor profunde (frecare) : pentru efectuarea acestor mişcări profunde şi concentrate, se folosesc degetele mari, vârfurile degetelor şi podul palmei pentru a ajunge până la ţesuturile în care ar putea fi localizate tensiunile mai ascunse. Acum se pătrundesub straturile superficiale de muşchi şi se acţionează în jurul articulaţiilor cu manevre specifice pentru ţesuturile profunde.

Percuţia: mişcările sunt mai curând stimulatoare decât relaxante, cuprinzând o gamă de manevre ritmice şi vioaie, efectuată repetat cu ambele mâini. Pălmuirea este destul de zgomotoasă la aplicare, în vreme ce secerarea, bătatia cu pumnii şi ciupirea sunt mai liniştitoare. Valoarea percuţiei constă în principal în stimularea zonelor cu ţesuturi moi, cum ar fi coapsele şi fesele, tonifiind pielea şi ameliorând circulaţia.

Masajul tradiţional acţionează „către inimă”, pentru a ajuta circulaţia venoasă. În cadrul unui masaj complet sunt afectate multe dintresistemele organismului, inclusiv circulaţia limfatică, sistemul nervos şi energiile „subtile”.

Masajul este contraindicat în anumite boli, printre care se numără: erupţiile cutanate (furunculele), Bolile de piele infecţioase (herpesul sau scabia), vânătăile mari, venele varicoase, zonele tumefiate sau inflamate, febră, cicatrice recente, tumori sau protuberanţe nediagnosticate, probleme cardiovasculare (tromboza sau flebita).

Pacientul este aşezat pe masa de masaj, cu faţa în jos. Masajul se începe de la piciare, masând întâi piciorul stâng, apoi piciorul drept, fesele, spatele, ceafa, braţul stâng, braţul drept. Se întoarce pacientul cu faţa în sus si se masează piciorul stâng, piciorul drept, abdomenul (în direcţia acelor de ceasornic), umerii, faţa şi scalpul.