În literatura de specialitate "stresul posttraumatic" sau "sindromul tulburarilor de stres posttraumatic" (TSPT) este descris ca fiind un stres întârziat si care poate fi declansat de dezastre naturale, accidente grave, agresiuni, violuri si alte evenimente critice cu impact traumatizant, atât fizic dar mai ales psihic.

Cercetarile asupra stresului posttraumatic au debutat cu mai mult de jumatate de veac în urma, înca în cel de-al doilea razboi mondial . Toate descrierile acestui fenomen includeau întotdeauna un sir de elemente comune: tulburari de somn, vise cu cosmaruri, depresii, excitabilitate crescuta.
În rezultatul cercetarilor a devenit clar ca starea care se dezvolta la cei ce au trecut prin situatii critice generatoare de stres psihic (participarea la actiuni militare, accidente, calamitati naturale, diverse forme de violenta) manifesta tendinta nu numai sa nu dispara cu timpul dar si sa devina tot mai pronuntata, debutând brusc pe fondul unei aparente bunastari generale a persoanei.

Tulburarea posttraumatica de stres este definita prin sase criterii de baza:
- existenta în antecedente a unui eveniment traumatic care implica atât iminenta sau amenintarea cu moartea sau cu vatamarea importanta, cât si un raspuns intens de frica, neajutorare sau groaza;
- retrairea persistenta a evenimentului traumatic prin intermediul amintirilor intruzive, a flashback-urilor disociative, a viselor chinuitoare recurente si/sau a reactivitatii psihologice sau fiziologice la expunerea la unele activitati sau situatii care amintesc trauma;
- evitarea stimulilor asociati evenimentului sau o paralizare a responsivitatii generale, incluzând eforturile facute de a evita gânduri sau sentimente legate de trauma, eforturi de a evita activitati sau situatii care trezesc amintiri ale traumei, pierderea interesului pentru activitatile importante, detasare de alti oameni si/sau tocire emotionala;
- existenta unor simptome persistente ale unei stari de „hiperactivare" vegetativa ca, de exemplu, hipervigilenta, tulburari de somn, iritabilitate sau izbucniri de furie, tulburari de concentrare si/sau o reactie de surpriza exagerata;
- tulburarea are o durata de cel putin o luna;
- efectele tulburarii produc o suferinta clinica semnificativa sau o afectare în functionarea sociala, ocupationala sau în alte domenii importante.

Dintre simptomele cognitive evidentiem urmatoarele: dificultati de concentrare a atentiei voluntare si fixare a memoriei; retrairi intense si repetate ale experientei traumatice; prezenta tulburarilor de senzorialitate (iluzii, halucinatii); simptome disociative; amnezia psihogena, incapacitatea de a-si aminti aspecte importante ale traumei; evitarea gândurilor asociate cu evenimentul traumatic; vise cu cosmaruri repetate; perceptie neobisnuita, adesea distorsionata a realitatii; afectarea viitorului în ceea ce priveste profesia, orientarea profesionala sau casatoria; sentimente de autovinovatie; lipsa integrarii cognitive a evenimentului traumatic perceput ca un factor de vulnerabilitate si interpretare a unor situatii neutre sau inofensive ca un pericol si o amenintare; rezolvarea unor probleme se asociaza cu crize de anxietate sau mânie.

În sfera afectiva putem regasi urmatoarele simptome: stari de iritabilitate, explozii de mânie; disconfort intens aparut la confruntarea cu evenimente care simbolizeaza sau se aseamana prin unele aspecte cu experienta traumatica; reducerea gamei reactiilor emotionale; incapacitatea de a trai sentimente de dragoste; anestezie emotionala sau tocire afectiva manifestata prin diminuarea capacitatii de raspuns afectiv; labilitate emotionala; sentimente de culpabilitate si vinovatie; dispozitie depresiva, tristete; stari de anxietate; incapacitatea de a trai bucuria si placerea unor activitati relaxante.

Reactiile fiziologice se pot manifesta astfel: dificultati la instalarea sau mentinerea somnului; raspuns exagerat în situatii în care persoana este surprinsa sau speriata; reactivitate fiziolgica crescuta în prezenta unui stimul care reactiveaza amintirile, sentimentele sau senzatiile asociate cu trauma; hipervigilenta; modificarea parametrilor vitali prin cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale.

În sfera comportamentala întâlnim o gama de simptome variate, cum ar fi: evitarea fobica a situatiilor care determina rememorarea evenimentului stresant; scaderea interesului si reducerea participarii în cadrul unor activitati importante; fuga psihogena manifestata prin calatorii neasteptate departe de casa sau asumarea unor identitati noi; neliniste psihomotorie; dificultati în îndeplinirea sarcinilor cotidiene; schimbari ale stilului de viata sau a locuintei; impulsivitate, episoade de agresivitate imprevizibila; dependenta medicamentoasa fata de antialgice sau anxiolitice, utilizate pentru terapia disconfortului emotional si/sau a durerii fizice produse de evenimentele traumatice; abuz de substante psihoactive; tentative de autovatamare corporala.

În sfera relationala se înregistreaza o serie de simptome, de tipul: detasare, înstrainare si izolare fata de anturaj; afectarea capacitatii de traire a sentimentelor de tandrete si intimitate; deteriorarea relatiilor maritale si parentale; distantare excesiva exprimata în relationarea interpersonala cauzata de teama unei experiente anterioare de tradare; evitarea unor dezvaluiri personale determinate de lipsa de încredere în alte persoane si de teama de a fi respins.

Maria Lecu - studenta medicina, Universitatea Carol Davila